Ex-deputatul Iurie Bolboceanu a fost eliberat din cauza unei omisiuni din partea procurorului, dar și a legislației R. Moldova care, adesea, este intrpretabilă.

Surse judecătorești au declarat pentru Deschide.MD că magistrații de la Curtea de Apel ar fi decis reexaminarea dosarului în prima instanță pentru că s-ar fi încălcat anumite articole din Codul de procedură penală. Mai exact, este vorba despre faptul că înregistrările audio în care apare vocea lui Bolboceanu sunt în limba rusă. 

„Acuzatorul de stat trebuia în mod obligatoriu să asigure ori traducerea înregistrărilor ori prezența unui translator care se traducă în ședința de judecată iar acest lucru urma să fie înregistrat pe suport tehnic”, spun sursele.

O altă sursă din sistemul judecătoresc a explicat reporterilor Deschide.MD că eliberarea ex-deputatului Bolboceanu a fost posibilă doar în urma deciziei de la Curtea de Apel, pentru că judecătorii ar fi putut lua decizia de a casa parțial decizia primei instanțe. 

„În primul rând, trebuie menționat că magistrații de la Curtea de Apel au casat „integral”, atenție, nu parțial, decizia primei instanțe. De aici rezultă că nu există nicio decizie de judecată, prin intermediul căreia Bolboceanu să poată fi ținut în arest. În același timp, Curtea Constituțională a decis anterior că o persoană nu se poate afla mai mult de un an în arest preventiv. Așa că Bolboceanu a stat după gratii aproape un an, pentru că decizia primei instanțe a apărut pe 13 martie 2018, cu doar patru zile înainte de expirarea termenului prevăzut de Înalta Curte, iar apoi și-a ispășit pedeapsa conform deciziei primei instanțe, adică tot s-a aflat după gratii, completând și acel termen de 4 zile. Luându-le pe toate la un loc, Bolboceanu nu putea fi ținut după gratii, pentru că nu există nicio decizie în vigoare a vreunei instanțe în acest sens, a declarat juristul.

Amintim că pe 13 martie 2018 fostul deputat Iurie Bolboceanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare cu executare pentru trădare de patrie. Totodată, magistrații l-au privat de dreptul de ocupa funcții publicepe un termen de 4 ani. Pe data de 17 martie 2017 urma să se împlinească un an de la reținerea fostului deputat, iar potrivit unei decizii a Curții Constituționale acesta urma să fie eliberat în condițiile în care aflarea unei persoane în arest nu poate dura mai mult de un an. 

Ieri magistrații de la Curtea de Apel s-au expus asupra cazului, după ce avocații lui Bolboceanu au atacat decizia primei instanțe. În cele din urmă Curtea de Apel a casat integral decizia primei instenței, trimițând și dosarul la reexaminare. Informația a apărut inițial pe Komersant.ru, faimos prin relațiile sale cu Kremlinul.

Detalii: Condamnat pentru trădare de patrie și spionaj în favoarea Rusiei, Bolboceanu a fost eliberat

Fostul deputat I.Bolboceanu a fost condamnat pentru trădare de patrie. Câți ani va sta după gratii