Șapte persoane implicate în traficul de hașiș din Spania în Federația Rusă, dintre care trei foști colaboratori de poliție și un angajat al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, au fost trimiși pe banca acuzaților. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a finalizat urmărea penală și expediat în instanța de judecată a cauza penală în care sunt vizați aceștia.

Potrivit unui comunicat la PCCOCS, conform datelor urmăririi penale, membrii grupării transportau drogurile în ascunzișuri special amenajate în rezervoarele pentru combustibil ale automobilelor, care s-au deplasat din Spania pe teritoriul statelor membre ale UE, Belarusului, Ucrainei cu destinația finală în Federația Rusă.

„În mod deliberat membrii grupului evitând traversarea teritoriului Republicii Moldova, pentru a nu fi demascați de către organele de drept din Republica Moldova. În cadrul monitorizării acestei grupări criminale, s-a stabilit că membrii grupului respectiv achiziționau hașiș-ul cu 700 – 800 euro pentru 1 kg și îl realizau traficanților de droguri din Moscova, Federația Rusă, cu prețul care varia între 2000 și 2500 euro în dependență de calitate, reușind transportarea a unei cantități de aproximativ 500 kg de hașiș din vânzarea, căruia a fost obținută suma de aproximativ 1 000 000 euro”, scrie în comunicat.

Activitatea grupului a fost documentată de către procurorii PCCOCS Serviciul Vamal și ofițerii INI, în colaborare cu autoritățile statelor pe teritoriul cărora erau transportate drogurile.
În urma unor ample operațiuni internaționale desfășurate în perioada anilor 2017-2018 în baza informației transmise de către PCCOCS și INI au fost depistate și ridicate 6 unități de transport cu ajutorul cărora erau transportate drogurile în Spania, Italia, România, Ucraina, Republica Belarus și Federația Rusă , în total fiind ridicate 400 kg. de hașiș din ascunzișurile special amenajate în automobile.

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, făptuitorii riscă pedeapsa sub formă de închisoare, pe un termen de la 7 la 15 ani pentru circulaţia ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, adică procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, distribuirea şi înstrăinarea ilegală a drogurilor, săvîrșită în scop de înstrăinare de un grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari.