O femeie a murit, după ce a fost lovită de un automobil de marca BMW în timp ce traversa strada. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:11, în proximitatea Policlinicii Oncologice, de pe strada Grenoble, din cartierul Telecentru al capitalei

Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschide.Md că victima este o femeie în vârstă de 61 de ani, iar la volanul automobilului BMW se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani.

„Femeia traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni, când a fost lovită de automobilul BMW. La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, însă din nefericire, femeia a decedat în drum spre spital”, a spus Stati.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.