Prim-ministrul Maia Sandu anunță că va opta pentru separarea Ministerului Sănătății de cel al Muncii și Protecției Sociale, așa cum a fost până la reforma guvernamentală din 2017.

A fost o decizie proastă fuzionarea celor două ministere, nu înțeleg de ce oamenii nu au vrut să învețe din experiența precedentă, pentru că noi am mai trecut prin asemenea fuzionări. Am văzut că rezultatele sunt proaste. Eu o să optez pentru separarea acestor două ministere. Sunt agende complicate pe fiecare din dimensiuni”, a declarat azi șeful Executivului în timpul prezentării noului ministru al Sănătății, Ala Nemerenco.

Potrivit ei, sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute  pe dimensiunea sănătate, cât și pe dimensiunea protecției sociale.

Amintim că Parlamentul a votat noua structură a Guvernului în iulie 2017. Până atunci Executivul a fost compus din 16 ministere.