A băut bere, după care a intrat în apă, dar a murit în drum spre spital. Este vorba despre un tânăr care duminică, 16 iunie, a mers împreună cu prietenii la scăldat în iazul din parcul „La Izvor”, din sectorul Buiucani al capitalei.

Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschide.MD că ieri, în jurul orei 16:00, victima în vârstă de 19 ani, originar din raionul Ștefan Vodă,  împreună cu prietenii, se aflau pe în parcul „La Izvor”, iar după ce a servit câteva pahare cu bere, a intrat în apă, dar nu a mai putut să iasă.

„La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, iar după ce tânărul a fost scos din apă de către salvatori, medicii au încercat să-l resusciteze, iar mai apoi l-au transportat la spital. Însă, din nefericire, ultimul a decedat pe drum”, ne-a spus Stati.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.