Poliția Capitalei, geniștii, dar și salvatorii, au fost pușși în aslertă în această seară, după ce o persoană necunoscută a comunicat că pe Aeroportul Internațional Chișinău ar exista un obiect explozibil.

UPDATE // 23:32// Raisa Novițchi, ofițerul de presă al PF, a declarat pentru Deschide. MD că după aproape trei ore de căutări, geniștii nu au găsit niciun obiect explozibil pe teritoriul Aeroportului, iar alerta cu bombă s-a dovedit a fi una falsă. 

Poliția urmează să stabilească identitate persoanei care a făcut alerta cu bombă, iar dacă vinovăția sa va fi demonstrată, ultimul riscă să se aleagă cu o amendă de câteva mii de lei, sau cu ani de pușcărie pentru comunicare mincinoasă despre un act terorist. 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit lui Novițchi, alerta cu bombă a fost făcută de către o persoană neidentificată încă, în jurul orei 20:45. La fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate, iar pasagerii și personalul au fost evacuați din clădirea aerogării, în interior fiind lăsați doar cei care se aflau în zona sterilă. 

La această oră, geniștii încă verifică clădirea aerogării.

Aeronavele care urmau să decoleze în această seară de la Chișinău sunt ținute la sol, iar pasagerii așteaptă în afară, de mai bine de o oră.

sursa foto: Facebook.COM // Anatolie Golovco