Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează a venit cu noi detalii despre cazul de toxiinfecție înregistrat după o masă de pomenire în satul Holoșnita, din raionul Soroca. Potrivit instituției la eveniment ar fi participat circa 60-70 de persoane, dintre care 10 copii, iar în prezent 14 persoane sunt internate în spital.

„Bucatele pentru eveniment au fost preparate de un agent economic din orașul Drochia și livrate la domiciliul comandatarului. Până duminică, 16.06.19 la orele 14:30 au fost internate 14 persoane în Soroca și 4 în Florești. Starea pacienților este de gravitate medie. Menționăm că masa de pomenire a avut loc pe 15.06.19 în condiții casnice. Inspectorii ANSA, împreună cu Centrul de Sănătate Publică întreprind toate măsurile de identificare a sursei de infecție, sunt prelevate probe și transmise la laborator conform protocoalelor”, se menționează în comunicatul ANSA. 

Potrivit aceluiași comunicat, agentului economic ia fost sistată activitatea până la stabilirea tuturor circumstanțelor.
Pe această cale, ANSA recomandă în mod repetat respectarea regimului termic la păstrarea și consumul de alimente în perioada caldă a anului.

Soroca: 13 persoane s-ar fi intoxicat la o masă de pomenire