Zece foști judecători din R. Moldova, printre care Nicolae Osmochescu, Dumitru Pulbere, Victor Pușcaș și Dumitrru Visterniceanu, îi solicită Curții Constituționale „să-și revizuiască de urgență” hotărârile adoptate în 7, 8 și 9 iunie 2019 și care vizează dizolvarea Parlamentului și anularea actelor privind numirea în funcții a spicherului Zinaida Greceanîi și premierului Maia Sandu.

Foștii magistrați susțin că acest pas este necesar „pentru a restitui suveranitatea națională a poporului Republicii Moldova, respectând voința acestuia precum au decis cetățenii să încredințeze exercitarea puterii de stat în cadrul scrutinului democratic din 24 februarie 2019”.

Semnatarii unei declarații făcute publice le mai cer judcătorilor, procurorilor și funcționarilor să dea dovadă de „maximă prudență, independență, profesionalism, corectitudine în decizii în strictă conformitate cu normele de drept și respect față de voința suverană a poporului”, după cum a fost exprimată în cadrul alegerilor parlamentare, recunoscute de Curtea Constituțională ca având loc conform Coinstituției.

„Conștiința juridică și experiența judiciară ne dictează de a recunoaște că Parlamentul și Guvernul R. Moldova au fost constituite în strictă conformitate cu legislația în vigoare și că voința cetățenilor R. Moldova exprimată în scrutinul parlamentar din 24 februarie 2019 trebuie să prevaleze în raport cu ambițiile politice. Justiția este obligată de a apăra suveranitatea națională a poporului Republicii Moldova și nu de a-l înlătura de la conducerea țării! Haosul politic este susceptibil de a afecta securitatea națională și imaginea statului, în calitatea sa de stat democratic guvernat de drept, fapte care îndreptățesc bănuiala rezonabilă că judecătorii constituționali nu au acționat de o manieră independentă și imparțială în procesul de luare a deciziilor”, cităm din declarația foștilor magistrați.

Sursa: Ziarul Național