Două persoane necunoscute au dat buzna într-un magazin de produse lactate al companiei Incomlac, de unde ar fi furat mii de lei din biroul contabilei, în timp ce aceasta se afla la pauza de masă. Incidentul a avut loc ieri, 6 iunie, în municipiul Bălți, iar informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către Oleg Cojocari, șeful IP Bălți.

Potrivit lui Cojocari, două persoane necunoscute, prin culegere de chei, au dat buzna în biroul contabilei magazinului Incomlac, în timp ce aceasta se afla la pauza de masă.

„Nu se cunoaște cu exactitate suma de bani pe care ar fi luat-o făptașii, deoarece urmează să fie efectuată o inventariere. Inițial a fost vorba despre o sumă de 180 000 lei, apoi au zis că au dispărut 400 000 de lei”, spune Cojocari.

Șeful IP Bălți ne-a mai spus că este vorba despre două persoane a căror identitate nu a fost încă stabilită, dar polițiștii întreprind toate măsurile de rigoare pentru reținerea acestora.

„Cei doi au intrat în magazin fără a avea fețele acoperite, însă acolo unde apăreau în vizorul camerelor de supraveghere, aceștia și-au acoperit fața cu foi sau luminau cu blitzul telefonului în direcția camerelor”, ne-a mai spus Cojocari.