Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în comun cu ofițerii de investigație al INI, au efectuat ieri, 6 iunie, mai multe percheziții în municipiul Chișinău, Comrat, dar și raionul Taraclia, în rezultatul cărora au fost reținute patru persoane cu vârstele cuprinse între 35-40 ani.

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, membrii grupului criminal organizat, erau specializați în circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari, desfășurându-și activitatea infracțională preponderent în raioanele de Sud ale țării.

În cadrul perchezițiilor efectuate de procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, oficiul Sud, în comun cu ofițerii de investigație al INI au fost depistate și ridicate droguri în proporții deosebit de mari de tip marihuana, pastile cu efect psihotrop, obiecte folosite de către membrii grupului criminal la prepararea și realizarea drogurilor, precum și telefoane mobile prin intermediul cărora făptuitorii comunicau”, scrie în comunicat.

Persoanele vizate au fost reținute pe un termen de 72 de ore, procurorii înaintând demersuri în instanța de judecată privind aplicarea măsurii preventive arestul preventiv, pe un termen de 30 de zile. În cazul în care, suspecții vor fi găsiți vinovați pentru faptele săvârșite, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.