O vânzătoare a fost jefuită ieri-seară la Chișinău de 1300 de lei în timp ce dormea, beată criță, într-o gheretă lăsată cu ușa descuiată.

Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat telefonic pentru Deschide.MD că la fața locului s-a deplasat grupul operativ, unde au găsit păgubașa în stare de ebrietate avansată.

„Femeia le-a spus polițiștilor că ar fi adormit în gheretă și a uitat ușa deschisă, iar când s-a trezit, a depistat că o persoană necunoscută i-ar fi furat bani în sumă de 1300 de lei”, ne-a spus Stati.

Oamenii legii nu au încă niciun suspect în acest caz, iar proprietarul gheretelor urmează să stabilească dacă din gheretă au fost furate și alte bunuri în afară de bani.