Curtea de Apel a respins recursul avocaților lui Andrei Tranga - proprietarul rețelei de restaurante „La Plăcinte” și „Andy’s Pizza”, prin care aceștia contestau decizia de plasare în arest preventiv a omului de afaceri. Decizia a fost pronunțată astăzi, 14 mai, la două săptămâni de la reținerea lui Andrei Tranga. Inculpatul a fost prezent în sala de judecată.

Potrivit procurorului pe caz, „atât Tranga, cât și celelalte persoane implicate prezintă riscul eschivării și desfășurării urmăririi penale”.

Recent, Ion Dron, avocatul lui Tranga, a declarat că omul de afaceri ar fi fost arestat, de fapt, pentru „trafic de influență”, și nu pentru un presupus „atac raider” așa cum a fost prezentată informația de procurori în spațiul public. 

Andrei Tranga a fost plasat în arest preventiv, după ce instanța a admis demersul procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) de a emite un mandat de 30 de zile pe numele său într-un dosar în care este învinuit de șantaj, dar și pentru trafic de influență.

Se presupune că dosarul ar fi deschis în legătură cu tentativa de deposedare a omului de afaceri Viorel Varzari de întreprinderea SRL „Molinart Grup", deținătorul mărcii comerciale „ARTINOX".