În scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” au fost instalate decorațiuni specifice sărbătorilor de Paști. Acestea vor rămâne în scuar până la Paștele Blajinilor, transmite MOLDPRES. 

Potrivit Primăriei capitalei, în preajma Arcului de Triumf au fost instalate 15 decorațiuni luminoase. Acestea includ cinci ouă–gigant și mai multe lumânări. Decorațiunile au fost amenajate de către întreprinderea „Lumteh” și vor fi aprinse pe 26 aprilie, odată cu conectarea iluminatului public stradal.

În acest an municipalitatea nu a alocat bani pentru achiziționarea decorațiunilor noi, ci a decis să folosească ornamentele din anii trecuți.

Pe lângă amenajarea scuarului Catedralei Mitropolitane, în perioada sărbătorilor pascale va conectat și iluminatul decorativ pe arterele principale din sectoarele orașului.