Procuratura Generală a anunțat astăzi că un avocat din Chisinău a fost condamnat pentru trafic de influenţă la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu privarea dreptului de a activa în domeniul avocaturii timp de 5 ani. Acesta se numește Tatarciuc Victor și a deținut anterior funcția de judecător de instrucţie la Judecătoria Buiucani, municipiul Chişinău.

Deși procuratura nu menționează în comunicatul său despre ce avocat este vorba, reporterii Deschide.MD au aflat din surse judecătorești că e vorba despre Victor Tatarciuc. Potrivit dosarului de la judecătoria Chișinău, Tatarciuc nu și-a recunoscut vina că ar fi luat mită. Mai mult decât atât, acesta, învinuia ofițerii CNA de răzbunare invocând faptul că unul din angajați centrului este de baștină din aceeași localitate și că de fapt banii primiți erau o datorie mai veche. În același timp acuzatorii de stat au demonstrat prin probe audio că situația de fapt a fost invers.

Astfel în perioada martie - iulie 2013, avocatul a pretins şi primit, în mai multe tranşe, suma de 8150 euro de la o persoană implicată într-un litigiu civil. În schimbul acestei sume, avocatul susţinea că poate influenţa magistraţii de la Judecătoria Botanica, Curtea de Apel Chişinău şi Curtea Supremă de Justiţie, dar şi experţii Centrului Naţional de Expertiză Judiciară, să emită decizii favorabile în privinţa clientului său. Tatarciuc a fost surprins în flagrant, imediat după primirea ultimei tranşe de bani.

În 2004, președintele Vladimir Voronin îl numea prin decret pe Victor TATARCIUC judecător de instrucţie la Judecătoria Buiucani, municipiul Chişinău.

Victor Tatarciuc se mai face vinovat de condamnarea R. Moldova la CEDO pentru că „a eliberat şi prelungit mandatul de arest al reclamantului”. Astfel în dosarul „Istratii ș.a. c. Moldovei” statul a fost obligat să achite prejudicii morale de 15 000 euro pentru deciziile lui Tatarciuc.

La începutul acestui an, avocatul a avut o ultimă tentativă de a scăpa de închisoare, încercând să se adreseze la Curtea Constituțională pentru a ridica excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din art. 326 alin. (1), (11) și (2) Cod penal, CCM însă a decis inadimisibilă sesizarea.