Poliția a anunțat astăzi despre decesul unui copil în vârstă de 11 ani, la Băcioi, care ar fi fost împușcat de către fratele său geamăn. Reporterii Deschide.MD au reușit să afle că arma ar aparține unchiului celor doi copii, dar și alte detalii despre cum s-a produs tragedia.

Surse apropiate anchetei, sub protecția anonimatului, ne-au comunicat că părinții celor doi minori locuiesc în orașul Ialoveni. Aceștia sunt oameni de afaceri și dețin un depozit frigorific în localitatea Băcioi, iar astăzi, împreună cu copii și cu rudele, au venit acolo să sărbătorească Floriile.

Unchiul celor doi gemeni, fratele tatălui acestora, a lăsat fără supraveghere o armă pneumatică pe care au găsit-o copii, iar în timp  ce se jucau, unul dintre ei a apăsat pe trăgaci și l-a nimerit în piept pe fratele său.

Sursele ne-au mai spus că părinții au auzit un țipăt și au alergat să vadă ce s-a întâmplat, dar și-au găsit unul dintre cei doi copii la pământ plin de sânge.

Imediat a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, iar între timp unchiul gemenilor ar fi ieșit la drum și a oprit o ambulanță care se deplasa pe șosea, însă din nefericire, medici nu l-au mai putut salva, iar la scurt timp copilul a decedat.

Procuratura municipiului Chișinău a pornit o cauză penal pe acest caz, iar oamenii legii urmează să stabilească cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

UPDATE // Tragedie de familie, la Băcioi // Un copil a murit împușcat de către fratele său geamăn