Zece copii de la o grădiniță din capitală au fost diagnosticați cu scarlatină, trei dintre ei fiind internați la spital. Starea acestora este satisfăcătoare. Pentru a preveni răspândirea maladiei, instituția a intrat în carantină.

Autorităţile municipale au efectuat deja mai multe controale, iar în grupa închisă vor fi schimbate utilajele tehnice.

Scarlatina este o boală contagioasă care se răspândeşte rapid. Maladia este întâlnită deseori în rândul copiilor mai mici de 10 ani. Printre simptomele afecțiunii se numără febra de până la 40 de grade, stările de vomă, durerile abdominale şi cele de gât.