Au apărut noi detalii despre moldoveanca în vârstă de 26 de ani, care a fost omorâtă de către iubitul ei în Spania, iar cadavrul a fost găsit abia săptămâna trecută. Asasinul ar fi dormit lângă cadavrul ei trei zile. Mama lui a ştiut totul şi a încercat să-l ajute pe tânărul de 22 de ani să scape de trupul fără viaţă al fetei.

Adrian Mariş are 22 de ani, e originar din Arad şi şi-a ucis pe 17 februarie iubita, Nelea S., 26 de ani, în Spania. Băiatul a dormit trei zile cu cadavrul fetei în apartamentul în care locuiau, după ce a ucis-o, scrie observator.ro.

Dacian, un român care îi cunoaşte atât pe Adrian cât şi pe Nelea a povestit pentru Ziua de Vest detalii teribile despre crimă.

"Adrian a avut relații cu cele mai frumoase fete din zonă. Se considera un metrosexual, se droga și era extrem de gelos. Nelea nu lucra și, din gelozie, de multe ori o ținea închisă în casă. Se certau non-stop. Se pare că de la o fustă scurtă a pornit nenorocirea. Pe urmă de la un trening. Nelea era într-o fustă scurtă, s-a schimbat de ea, că, na, gelozia, și s-a îmbrăcat cu treningul. El s-a simțit jignit.

A dus-o acasă, a bătut-o și apoi a omorât-o. Se așteaptă rezultatele de la necropsie pentru a se știi exact cauza morții. După crimă, a dormit trei zile cu cadavrul Nelei în casă. Începuse sa miroase, zic vecinii, dar nimeni nu s-a gândit la așa ceva. Când au găsit-o pe Nelea, pe câmp, corpul ei era plin de urme de violență. A tranșat-o și a coborăt cu ea în trei bagaje. După o zi de lnterogatoriu a recunoscut tot.

Ceilalți patru, doi colegi și părinții lui, sunt liberi pe moment, dar dau cu subsemnatul săptamânal.", spune Dacian.

Românul care şi-a ucis iubita în Spania a recunoscut tot

"Adrian Mariş, băiat de 22 de ani din România care a locuit în oraș de când era copil, a fost arestat vineri, 5 aprilie, pentru uciderea iubitei sale, Nelea, de 26 de ani, originară din Republica Moldova. După cum a mărturisit el, a îngropat corpul într-o zonă deschisă din afara orașului." scrie El Espanol.

În aceeași zi în care a fost arestat Adrian, autoritățile au arestat doi dintre colegii alături de care lucra la fabrica de furtunuri Kira Plastics. Poliţiştii cred că cei doi l-au ajutat să mute din casă corpul victimei şi să îl îngroape. Mai mult, se pare că au mutat cadavrul cu mașina unuia dintre colegii lui.

Mama lui Adrian, Mariana, și tatăl adoptiv, Ștefan, au fost arestați și ei preventiv. Tatăl biologic al lui Adrian a murit când acesta era mic. Poliția îi consideră complici și pe cei doi părinți, pentru că imediat după comiterea crimei, Adrian s-a mutat din apartamentul în care locuia cu Nelea, la Vinaroz, în apartamentul părinților, la Uldecona.

Locul unde a fost găsit cadavrul Neliei se află la aproximativ 20 de minute cu mașina de Vinaroz, un loc izolat, pe care se află plantații de portocali, loc care se află la granița dintre Tarragona și Castellon.

(FOTO) Crimă macabră în Spania // Cadavrul unei moldovence, găsit după o lună de căutări