Șoferul automobilului BMW X3, implicat în cursa mortală de ieri, de la Drochia, care s-a soldat cu decesul unui tânăr și cu rănirea a altor două persoane, a fost reținut pentru 72 de ore. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către Alin Ataman, șeful Secției Urmărire Penală, din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, originar din localitatea Nicoreni, raionul Drochia, și care aflându-se la volanul unui BMW X3, în dimineața zilei de ieri, s-a luat la întrecere cu un automobil de marca Audi A4, la volanul căruia se afla un consătean de al său în vârstă de 24 de ani. Însă, în apropiere de orașul Drochia, automobilul Audi a zburat de pe traseu și s-a izbit într-un copac. Ca urmare a accidentului, șoferul din Audi a decedat la spital, iar doi pasageri care se aflau în mașină s-au ales cu mai multe traumatisme.

După accident, cel de al doilea șofer, bărbatul în vârstă de 34 de ani, a abandonat BMW-ul și a fugit de la fața locului. Astăzi acesta a fost identificat și escortat la IP Drochia, unde a și fost reținut pentru 72 de ore.

Alin Ataman, șeful Secției Urmărire Penală, din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia, a declarat pentru Deschide.MD că pe numele bărbatului a fost pornită o cauză penală în baza articolului 264 alin. 3 lit. b) „Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport.

„Preliminar s-a stabilt că cele două automobile, în timp ce se întreceau, s-au atins între ele, însă urmează să stabilim cu exactitate cum s-a produs accidentul. Șoferul celui de al doilea automobil a fost reținut astăzi pentru 72 de ore. Acesta a refuzat să facă declarații, însă susține că nu se afla în stare de ebrietate”, ne-a comunicat Ataman.

Reamintim că, cele două automobile s-au pornit din localitatea Nicoreni spre Drochia. Șoferul automobilului Audi era unicul copil în familie. Acesta a murit pe patul de spital, chiar de ziua mamei sale, lăsându-și în urmă copilul de șase luni și soția.

Dacă va fi găsit vinovat, șoferul BMW-ului riscă să se aleagă cu o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Detalii despre „cursa morții” de la Drochia. Tânărul de 24 de ani a murit de ziua mamei sale