Administrarea bunurilor imobile contrar procedurilor reprezintă faptele de care cel mai des sunt învinuiți aleșii locali la intentarea cauzelor contravenționale.

Acestea reprezintă circa o treime din numărul cauzelor contravenționale analizate în cadrul unei monitorizări elaborate de către expertul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Viorel Pîrvan, transmite IPN.

În opinia autorului analizei, sunt inexplicabile cauzele contravenționale intentate pe motiv că primarul nu a informat și nu a adus la cunoștință consilierilor și altor subiecți scrisorile și răspunsurile recepționate în primărie. Nu este clar care este gradul de pericol social al unor astfel de fapte din partea primarilor pentru a porni dosare contravenționale împotriva lor, precum și existența sau inexistența unei daune interesului public sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

În monitorizare sunt remarcate și anumite erori procedurale la intentarea cauzelor contravenționale. Este vorba despre calificarea incorectă a faptelor aleșilor locali, cu indicarea comiterii unor acțiuni din neglijență. La fel, se menționează constatarea contravenției de către o autoritate care nu avea astfel de competențe conform prevederilor Codului Contravențional, fie întocmirea incompletă a actelor procesuale.

În opinia autorului, sancțiunea contravențională „privarea dreptului de a deține anumite funcții” este extrem de vagă, nefiind specificate clar situațiile când privarea poate fi aplicată și nu ține cont de particularitățile aleșilor locali.

În concluzie, autorul raportului Viorel Pîrvan susține că pentru evitarea situațiilor în care autoritățile publice locale sunt învinuite pe nedrept e nevoie de evaluarea corectă și argumentarea motivată a daunelor cauzate interesului public. La fel, este necesară și sporirea capacităților oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat la efectuarea controlului de legalitate, pentru depistarea și sesizarea eventualelor încălcări în deciziile și dispozițiile autorităților publice locale, în scopul evitării unor posibile dosare contravenționale.