Ministrul finanțelor, Ion Chicu, afirmă că dacă va fi stabilitate și vom avea un Guvern funcțional, autoritățile vor lansa programul „Prima Casă - 4”. Acesta se va referi la anumite categorii de persoane în funcție de salariul pe care aceștia îl primesc și de studiile pe care le au. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în care s-au făcut totalizări ale programului „Prima Casă”, care - de altfel, astăzi înregistrează 1800 de beneficiari.

Ministrul a spus că programul ar putea fi lansat în luna iunie-iulie și va presupune anumite privilegii acordate în funcție de contribuția beneficiarului la bugetul de stat. 

În plus, persoanele care solicită acordarea unui credit ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima Casă” pot afla în regim on-line statutul dosarului lor. Acest lucru a devenit posibil după ce Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat o aplicație tehnică care permite acest lucru.

„În iunie 2019, dacă se reuşeşte cu instaurarea Guvernului, vom lansa „Prima Casă 4”. Este vorba de compensații pentru cei care lucrează şi sunt angajaţi oficial în câmpul muncii, indiferent în care sector, dar după o formulă specială, care ţine cont de contribuţia fiecăruia la bugetul public naţional”, a declarat astăzi ministrul Finanțelor, Ion Chicu.

Potrivit lui Chicu, până acum peste 1 800 de familii și-au procurat locuințe în cadrul programului, iar asta înseamnă că beneficiarii vor rămâne acasă, în R. Moldova. 

„Am fost unui dintre cei mai aprigi apărători ai acestui program. Mulți spuneau că este un proiect electoral și fără esență economică. Cifrele îi contrazic. După un an de la lansare, avem 1 800 de beneficiari. Statul a acordat suport beneficiarilor, dacă ne referim la extensiile „Prima Casă 2” și „Prima Casă 3”. Avantajele sunt cunoscute. Statul partajează riscurile și prin acest element îi scutește pe beneficiari de gaj. De asemenea, a fost extins termenul de rambursare la 25 de ani, iar rata dobânzii este de 5,8%. Pentru un credit în lei este un vis”, a precizat Chicu.

Acesta a subliniat că valoarea locuințelor procurate în cadrul programului depășește un miliard de lei. „Este clar că un miliard de lei este în circulație. În 2019, așa cum spuneam, o să avem 3 000 de beneficiari. Vedem cum cifrele cresc. Dacă la 1 800 de beneficiari am pune un salariu de 7 000 de lei, atunci avem 5 000 000 de lei impozitați. Putem spune că ușor venim și cu măsuri de soluționare a problemei demografice”.

Din numărul total de beneficiari, 50% au aplicat la extensiile trei și patru. „Pe moment avem compensații de 1,3 milioane de lei pentru aceste extensiile ale programului. Avem 64 de beneficiari din educație, 34 - sănătate, 14 - apărare națională, 85 - ordinea publică și 259 de beneficiari din sectorul bugetar. Avem 923 de cereri pentru compensații pentru programul destinat bugetarilor și familiilor cu copii”.

Ministrul Finanțelor prognozează că anual vor fi câte 3 000 de beneficiari ai programului, iar până în 2023 numărul acestora va ajunge la 15 mii.

Până acum, autoritățile responsabile de program au recepționat 1 950 de cereri și 1 800 de locuințe au fost procurate. Astfel, beneficiarii au procurat, în total, 106 mii de metri pătrați. În lunile decembrie și ianuarie, cererea a fost redusă, în schimb în martie au fost recepționate 280 de cereri, ceea ce reprezintă un record de la lansarea programului.