Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație (FNSAA) „Agroindsind”, Sergiu Bernevec, și adjunctul său, Sergiu Boța, au fost condamnați la câte 8 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis, fiind declarați vinovați de delapidarea averii străine (art. 191 CP). Sentința motivată a fost pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la 15 martie 2019. Cu toate acestea, condamnații nu sunt în penitenciar, iar unul dintre ei este dat în urmărire.

Sergiu Bernevec și Sergiu Boța au fost puși sub acuzare în anul 2014, după ce au fost învinuiți de câțiva membri de sindicat că ar frauda fondurile Federației. Cei doi au respins acuzațiile, dar Procuratura Anticorupție a pornit un dosar penal. Inițial, Sergiu Bernevec a fost acuzat și găsit vinovat de abuz în serviciu și delapidarea averii străine. Procurorii au susținut în fața instanței că acesta ar fi prejudiciat federația, în anii 2008 – 2012, cu cel puțin 1 351 094 de lei, scrie Moldova Curată.

În Hotărârea CSJ, care cuprinde 60 de pagini, sunt expuse și alte capete de acuzare, inclusiv faptul că Sergiu Bernevec a luat  un împrumut de sute de mii de lei de la contabilitatea Federației pentru a-și plăti apartamentul, dar ar fi făcut și alte tranzacții considerate ilegale. Până la urmă, Curtea Supremă însă a lăsat în vigoare doar condamnarea pentru delapidarea averii străine, pedeapsa fiind 8 ani privațiune de libertate într-un penitenciar de tip închis.

Sergiu Boța a fost acuzat, între altele, de faptul că ”fiind din oficiu şi membru al Biroului Executiv şi al Consiliului General, responsabil de buna gestionare a patrimoniului Federaţiei şi având dreptul la a doua semnătură pe actele financiar-bancare, acţionând cu intenţie în interes material în scopul obţinerii profitului, folosind situaţia de serviciu, în perioada 2009-2012, ar fi extras de la contul bancar deţinut de Federaţie la „Victoriabank” suma de 1 001 289,17 MDL, utilizând contul de card pentru procurarea diverselor mărfuri şi servicii pe teritoriul ţării şi în afara ţării, precum şi retragerea numerarului în MDL şi valută străină”. Boța, la fel, a fost găsit vinovat de delapidarea averii străine și condamnat la 8 ani de închisoare.

Atât inculpații, cât și avocații lor, Anatolie Lupașco și Gheorghe Amihălăchioae, au respins toate acuzațiile, argumentând și prezentând probe că banii extrași de pe conturi ar fi fost folosiți în interesele Federației, cu ocazia vizitelor diferitelor delegații, și nu în interes personal, iar celelalte tranzacții ar fi fost făcute cu acordul organelor de conducere ale Federației.

În pofida sentinței definitive a CSJ, condamnații nu se află în penitenciar

CSJ s-a întrunit în ședință și a examinat dosarul celor doi sindicaliști pe 29 ianuarie 2019, însă hotărârea motivată a fost emisă abia la 15 martie 2019. Cu toate acestea, condamnații Bernevec și Boța nu se află în penitenciar.   

Conform legii, cea care trebuie să execute hotărârea de plasare în penitenciar este prima instanță. În acest caz e Judecătoria Chișinău. Instituția ar fi trebuit să execute decizia încă în luna mai 2018, după pronunțarea Curții de Apel, întrucât sentința încă atunci a devenit executorie. Portalul Moldova Curată a expediat acum o lună o solicitare de informație la acest subiect, însă, deși au trecut mai mult de 15 zile regulamentare, Judecătoria nu a oferit un răspuns.

Inspectoratul General al Poliției a comunicat că numai Sergiu Boța se află în căutare ca persoană condamnată, nu și Sergiu Bernevec.

Avocatul Anatolie Lupașco spune că nu știe unde sunt foștii săi clienți în prezent, întrucât nu mai are nici un raport contractual cu ei.

De asemenea, Poliției de Frontieră a refuzat să anunțe dacă cele două persoane condamnate au traversat sau nu frontiera după ce pe numele lor a fost emisă sentința de condamnare din cauza protecției datelor personale.

Știrea integrală poate fi găsită aici.