Geamul unui troleibuz de pe ruta Nr. 2 a fost deteriorat după ce persoane necunoscute au tras în direcția acestora, preliminar, dintr-o armă pneumatică. Incidentul a avut loc miercuri seara, în jur de ora 23.00, pe bd. Dacia. Persoanele care se aflau în troleibuz nu au avut de suferit.

Ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati, a declarat pentru IPN că troleibuzul se afla în stație și, imediat ce a pornit, s-a auzit o pocnitură. Șoferul a oprit și a depistat o fisură în geamul de la mijlocul troleibuzului.

Preliminar, s-a tras dintr-o armă pneumatică de către persoane necunoscute. Nimeni nu a avut de suferit. Oamenii legii au pornit o anchetă.

Solicitat de IPN, directorul Regiei de Transport Electric, Dorin Ciornîi, a spus că schimbarea geamului spart costă bugetul întreprinderii până la trei mii de lei.

Deja s-a făcut comandă la uzina producătoarea din Belarus și într-o săptămână geamul va fi înlocuit.