Începând cu 1 aprilie curent, pensiile vor fi indexate cu 5, 3% la sută. Un proiect de Hotărâre în acest sens, a fost aprobat astăzi de Cabinetul de miniștri.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă se va majora cu 91,85 lei pentru 526.651 mii beneficiari, pensiile de dizabilitate se vor majora cu 72,07 lei pentru 125.116 mii beneficiari, pensiile de urmaș se vor majora cu 47,25 lei pentru 12 020 mii beneficiari, iar pensia medie a participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl se va acorda pentru 1 749 beneficiari, iar majorarea va constitui 173,79 lei.

Procentul de indexare a fost calculat reieșind din media creșterii anuale a indicelor prețurilor de consum pentru ultimii trei ani.

Menționăm că, de la 1 aprilie 2019, cuantumul pensiei minime pentru limită de vîrstă va constitui 1 079,33 lei reieșind din aplicarea coeficientului de indexare de 5,3%.