Comerțul cu țigarete provenite din Moldova și ajunse ilegal în România este în scădere. Tendința este confirmată atât de datele statistice, cât și de cel mai recent studiu în domeniu.

Analiza făcută de compania de cercetare Novel Research, privind piața ilicită a țigaretelor din România, arată o diminuare cu 8,1 puncte procentuale a ponderii produselor din tutun provenite din Moldova, transmite IPN cu referire la  un comunicat de presă al Serviciului Vamal.

Directorului adjunct al Serviciului Vamal, Grigore Ionițov, spune că sectorul tutunului este al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, prin urmare, un comerț legitim înseamnă și colectări integrale la buget. Pentru consolidarea capacităților instituționale și operaționale în combaterea flagelului, a fost suplinit numărul de ofițeri specializați în prevenirea traficului ilicit cu țigarete și a echipamentelor tehnice speciale.

Potrivit Serviciului Vamal, 78% din totalul de peste 207 mii de țigarete reținute în acest an au fost depistate de câinii specializați ai Vămii. Instituția preconizează creșterea numărului de câini specializați în detectarea produselor din tutun.

IPN