Unul din autoturismele care asigura protecția în cortegiul prezidențial a fost astăzi implicat într-un accident rutier, produs pe traseul Chișinău-Leușeni, în apropiere de loaclitatea Stejăreni, din raionul Strășeni.

Despre producerea accidentului a anunțat purtătoarea de cuvânt a Președinției, Carmena Lupei, pe pagina sa de Facebook. Aceasta susține că automobilul se afla în misiune în timpul accidentului.

„Din primele indicii, rezultă că accidentul a fost provocat de un șofer care venea pe contrasens, încercând să facă o depășire și care nu a adaptat viteza la condițiile meteo nefavorabile, cu un carosabil umed și alunecos. Nici o persoana nu a fost rănită. Poliția efectuează investigatii și urmează sa comunice public concluziile”, mai scrie Carmena. 

Anatol Golea, șeful Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, a declarat telefonic pentru Deschide.MD că accidentul a avut loc pe traseul Chișinău-Leușeni, în apropiere de localitatea Stejăreni.

„Este vorba despre o mașină de teren de marca Volkswagen Touareg a SPPS care făcea parte din cortegiul prezidențial. Mașina se afla la sfârșitul coloanei și s-a ciocnit cu un automobil de marca Skoda care venea din partea opusă. Accidentul a fost unul neînsemnat și nu s-a soldat cu victime și nici persoane traumatizate”, ne-a spus Golea.

Din primele imagini de la fața locului, în posesia cărora au intrat reporterii Deschide.MD, se vede că în urma accidentului, ambele automobile s-au ales cu caroseriile șifonate și roțile rupte.

(Volkswagen Touareg al SPPS)