Două femei au murit, iar un bărbat a ajuns la spital, după ce locuințele acestora au fost cuprinse de flăcări. Tragediile au avut loc ieri, în localitatea Proscureni din raionul Râșcani și în satul Socoleni, Anenii Noi.

 În primul caz este vorba despre o femeie de 78 de ani care a decedat, iar fiul acesteia de 53 de ani a fost transportat la spital cu intoxicație cu fum, după ce casa acestora a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul s-ar fi produs din cauza unei țigări nestinse.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență menționează că, ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că în locuință au luat foc salteaua și lenjeria de pat.

Cel de al doilea caz a fost înregistrat în localitatea Socoleni, Anenii Noi. După ce  pompierii au stins focul, au găsit în casă cadavrul proprietarei, o femeie în vârstă de 73 de ani.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2019, în Republica Moldova au avut loc 203 incendii, în care au decedat 36 de persoane, inclusiv un minor.