Patronul unei firme care transportă pasageri și colete pe ruta Italia-R.Moldova a fost reținut aseară, după ce l-ar fi bătut și amenințat cu un cuțit pe unlucrător al postului vamal „Leușeni”. Bărbatul a devenit violent după ce vameșul a depistat mai multe loturi de haine în cantități comerciale pentru care au fost percepute taxe de către lucrătorii vamali.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal remis presei, în timpul controlului, bărbatul l-a bruscat pe vameș, i-a sustras forțat cuțitul folosit pentru deschiderea coletelor, după care, sub amenințarea acestuia, i-a aplicat mai multe lovituri cu capul în regiunea feței.

Din cauza leziunilor, inspectorul a avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă până la 7 ani de închisoare. Acesta nu se află la prima abatere de acest gen. Anterior, acesta a mai fost sancționat pentru tentative de trafic ilicit cu diverse bunuri și de împiedicare a controlului vamal. Conducerea Serviciului Vamal a dispus inițierea unei anchete de serviciu în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului. Totodată, instituția va face demersuri pentru înăsprirea legislației privind cazurile de amenințare sau agresare a funcționarilor publici aflați în exercițiul funcțiunii”, scrie  în comunicat.

De la începutul acestui an au fost înregistrate patru cazuri de nesupunere față de cerințele funcționarilor vamali sau de amenințare a acestora. Anul trecut, numărul de astfel de cazuri a ajuns la 32.