Cele două tinere care au fost stropite cu acid sulfuric de către tatăl uneia dintre ele au fost preluate de un echipaj AVIASAN și transportate de urgență la Chișinău.

Potrivit reprezentanților de la Secția Reanimare a Spitalului raional Drochia, victimele au fost preluate în această dimineață de către un echipaj AVIASAN și au fost aduse la Centrul de Combustie din capitală.

Am încercat să aflăm mai mutle detalii despre starea lor de sănătate de la Galina Maximciuc, directoarea Spitalului Raional Drochia, dar aceasta nu a răspuns la apelurile insistente ale reporterilor Deschide.MD.

Însă, potrivit femeii care a răspuns la telefonul din Secția Reanimare a aceluiași spital, dar care a refuzat să se prezinte, cele două tinere s-ar afla în stare extrem de gravă.

Mai multe detalii despre stare lor de sănătate nu am putut afla nici de la cei de la Centrul de Combustie.

ppReamintim că aseară, în jurul orei 20:00, un bărbat în vârstă de 65 de ani, a luat o sticlă cu acid sulfuric și a stropit-o pe fiica sa, în vârstă de 34 de ani, dar și pe amica acesteia, o tânără în vârstă de 28 de ani.

Lilia Harea, ofițerul de presă al IP  Drochia a declarat pentru Deschide.MD că bărbatul era în stare de ebrietate, iar conflictul dintre el și fiica sa s-ar fi iscat din cauza că aceasta i-ar fi spus că nu cunoaște unde s-a dus bunica.

Tânăra în vârstă de 34 de ani, locuiește în aceeași casă cu tatăl și bunica sa, mama ei fiind plecată la muncă peste hotare, iar cea de a doua era venită în ospeție. 

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost  intentată o cauză penală.