Un volum care conține peste trei mii de descrieri bibliografice despre „Marea unire a românilor de la 1918. Contribuții bibliografice” a fost lansat astăzi, 24 ianuarie, la Biblioteca Națională. Lucrarea este semnată de Maria Sargun, transmite IPN.

Potrivit autoarei, este prima bibliografie a unirii elaborată și editată în spațiul românesc în baza colecțiilor mai multor biblioteci: Biblioteca Națională, Biblioteca Științifică a Academiei de Științe, Biblioteca Științifică a Arhivei Naționale, Biblioteca Muzeului Național de Istorie și Biblioteca Municipală „B.P Hasdeu”. La cercetare s-a lucrat aproape un an. Perioada cronologică de cercetare a fost primul război mondial și conferința de Pace de la Paris (1919), la care au fost recunoscute actele unirii.

„Avem o literatură bogată care a fost cuprinsă între coperțile acestei cărți. Literatura are caracter diferit, s-a scris în diverse perioade începând cu 1918, s-a scris în diferite regimuri politice, respectiv evenimentul s-a abordat din diferite unghiuri de vedere. Avem și o literatură de calitate, materiale documentare, care a permis a trage unele concluzii evidente”, a remarcat Ion Negrei, coordonatorul lucrării.

Elena Pintilei, directarea Biblioteci Naționale, spune că lucrarea a fost realizată pentru a pune pe masa cercetătorilor de istorie, dar și a celor interesați de actul unirii, adevărul privind evoluția evenimentelor. „E o lucrare exhaustivă care pune în circuitul bibliografic și istoric tot ce e mai de preț în bibliotecile noastre”, a menționat Elena Pintilei.

La eveniment a participat și ambasadorul României în Republica Moldova. „Trebuie să înțelegem lecțiile vechi ale istoriei, că unirea face puterea”, a declarat excelenta sa, Daniel Ioniță.

Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a menționat că evenimentul denotă rolul pe care trebuie să-l aibă Biblioteca Națională, de formator de opinie. „Continuăm să cercetăm și să informăm publicul asupra celei mai mari realizări a popoarelor noaste, Marea Unire”, a spus Andrei Chistol.

Volumul are 40 de exemplare, care se vor păstra la BNRM și la alte biblioteci.