O vânzătoare a fost ameninţată cu pistol şi jefuită ieri la 22:30 pe bulevardul Dacia din Chişinău de către un necunoscut care şi-a pierdut apoi urma. Dacă va fi reţinut, poate încasa până la 8 ani de închisoare.

Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a spus că femeia în vârstă de 41 de ani a sunat la serviciul specializat 112 și a solicitat ajutor, după ce făptașul a fugit de la fața locului într-o direcție necunoscută.

„Vânzătoarea a declarat polițiștilor că un bărbat a intrat în magazin, cu fața acoperită cu un fular și ar fi amenințat-o cu un pistol, după care a sustras din aparatul de casă bani în sumă de 2999 lei”, susține Stati,

Ofițerii IP Botanica au pornit o cauză penală pentru tâlhărie, iar în prezent se întreprind măsurile de rigoare pentru identificarea și reținerea făptașului.

Dacă vinovăția sa va fi dovedită, în conformitate cu legislația în vigoare, făptașul s-ar putea alege cu o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 8 ani.