O bătrână din nordul republicii şi-a turnat nepoata la poliţie, acuzând-o că vrea să-i vândă strănepotul în Rusia, „pentru prelevare de organe". Chiar dacă examenul faptelor arată un început de telenovelă în spirit bollywoodian, inimoasa străbunică riscă o amendă pentru declaraţii false.

„Femeia, în vârstă de 80 de ani, a venit ieri la inspectorat și a scris o plângere cum că nepoata sa, de 36 de ani, intenționează să-și ducă copilul în Federația Rusă pentru a prelua de la el organe, cu scopul de a obține profit. Plângerea a fost înregistrată, iar în prezent oamenii legii cercetează cazul, pentru a stabili toate circumstanțele”, ne-a declarat Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Briceni.

Pentru că povestea pare cam neverosimilă, ca să nu spunem, de-a dreptul, fantezistă, am căutat să vedem cum stau lucrurile în realitate și am întrebat de localnici din Slobozia-Sirăuţi, de unde s-a iscat.

Ce spun aceștia?

Contrar aşteptărilor, că bătrâna e de treabă şi, pe cât au lăsat de înţeles, în deplinătatea facultăţilor mintale (un dubiu pe care plângerea depusă îl conţinea în mod implicit).

Ba mai mult: că gestul pe care l-a făcut e din disperarea de a rămâne singură la grozava ei etate. Copilul, devenit atât de intempestiv mărul discordiei între bunic şi nepoata sa, e strănepotul bătrânei, care îi poartă de grijă, singură, de zece ani. Iar maică-sa, revenită de curând din Rusia, vrea să i-l ia.

Oare pentru a-i trafica organele? - ne-am întrebat nevenindu-ne a crede.

Primarul de Slobozia-Șirăuți, Vasili Gorbuli, ne-a povestit cu lux de amănunte povestea din spatele acestui caz, spre a conchide că nesăbuita vorbă cu "vinderea copilului pentru prelevarea de organe" nu-i decât o minciună insinuată bătrânei disperate de o vecină, desigur, "bine" intenţionată.

„Chiar ieri au fost polițiștii în sat, iar spre seară, în cadrul unei comisii, le-am chemat pe femeii și am discutat despre acest caz. Femeia este bunica celei pe numele căreia a scris plângere, iar copilul este strănepotul ei. El este cetățean al Federației Ruse, a fost născut acolo de către nepoata femeii, dar, pe la vârsta de doi ani, l-a adus la noi în sat și l-a lăsat în grija bunicii sale. Este o femeie cumsecade, i-a purtat de grijă copilului timp de 10 ani, iar acum nepoata sa a venit din Rusia, ca să-l ia să locuiască cu ea. Însă femeia, probabil din frică de singurătate, dar și din cauza că s-a deprins cu el, nu vrea să-l lase să plece. Astfel, fiind sfătuită de o vecină, care a mers cu ea la inspectorat, a inventat povestea că nepoata sa ar vrea să-l vândă la organe. Nepoata femeii și-a refăcut viața în Federația Rusă, s-a recăsătorit cu un medic stomatolog și locuiește în orașul Odențovo, suburbie a Moscovei, iar acum a venit să-și ia copilul, ca să locuiască cu ea. Copilul, la rândul său, refuză să plece la mama sa și vrea să rămână cu străbunica”, ne-a zis Gorbuli.

Primarul le-a sfătuit pe femei să se împace, că altfel intră în gura lumii şi nici nu se face să se târguiască, fiind vorba de un om, şi ele au căzut de acord că băiatul va locui o perioadă cu mama; iar dacă nu-i va plăcea, va reveni acasă, la inimoasa sa străbunică...

Cazul, însă, a fost însă înregistrat și la Poliția din Briceni, urmează, fatalmente, a fi emisă o ordonanţă de urgenţă, ce va fi trimisă procurorilor în vederea unei decizii, astfel încât bătrâna, în ciuda sentimentului matern care a animat-o, s-ar putea alege cu o amendă pentru declarații false.