Pe parcursul zilei de vineri și în noaptea spre sâmbătă, 12 ianuarie, salvatorii au intervenit în aproape 40 de situații pentru a efectua lucrări de deblocare și tractare a autoturismelor blocate. Potrivit informației Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în prezent, nu sunt raportate drumuri blocate, însă se circulă în condiții de iarnă, transmite IPN.

Angajații Inspectoratului au venit în ajutorul oamenilor aflați în dificultate în mai multe raioane. În total, la lucrările de intervenție au fost antrenați 445 de salvatori și pompieri și 141 de unități de tehnică specială. În seara zilei de vineri, conducerea IGSU, în comun cu forțele Ministerului Apărării, au efectuat patrularea a unsprezece trasee naționale, dar și regionale pentru a interveni la deblocarea unităților de transport în caz de necesitate.

Conform datelor operative, colectate de la furnizorii de energie electrică, în urma precipitațiilor care au avut loc pe data de 11 ianuarie, au fost deconectate parțial 14 localități din cinci raioane. Vineri, către ora 21.00, toate localitățile au fost reconectate la energia electrică.

Celula de criză creat în cadrul IGSU va monitoriza în continuare situația din țară. În situații de urgență cetățenii sunt rugați să apele serviciul de urgență de112.

Codul galben de condiții complicate ale vremii a expirat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Pentru noaptea de sâmbătă spre duminică meteorologii prognozează  temperaturi cuprinse între -6 ..-11 grade Celsius. Duminică ziua temperaturile vor oscila între -1 și -5 grade, ia de săptămâna viitoare se încălzește până +4 grade Celsius în sudul țării.