Un deținut în vârstă de 20 de ani i-a pus pe jar pe polițiștii de la Bălți, în după-amiaza zilei de ieri, după ce a scăpat din mâinele acestora. Tânărul a fugit chiar în momentul în care urca în automobilul poliției. Oamenii legii au fost nevoiți să folosească arma din dotare, dar nici asta nu l-a speriat pe tânăr, așa că polițiștii au fost puși în situația să alerge din urma lui ca să-l prindă.

Deținutul de la Penitenciarului din Bălți a fost adus la ședința de judecată de la Curtea de Apel, iar după ce și-a aflat sentința, când era escortat la automobilul poliției, a scăpat din mâinile polițiștilor și a dat bir cu fugiții.

Solicitată telefonic, Eugenia Molceanov, ofițerul de presă al IP Bălți, a declarat pentru Deschide.MD că, după ce deținutul a început a fugi, unul dintre polițiști a tras un foc de avertisment în sus, însă aceasta nu l-a speriat pe denținut, care a continuat să fugă.

”După ce a fost efectuată împușcătura, polițiștii au început a alerga din urma lui, l-au ajuns din urmă la scurt timp și l-au pus la pământ, iar ulterior a fost încătușat”, a declarat Molceanov.

Tânărul a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a provocat leziuni corporale deosebit de grave unei persoane.