Cei doi indivizi, care în săptămâna Patimilor au omorât doi minori din localitatea Unțești, cadavrele acestora fiind descoperit în pădurea din localitatea Cetireni, același raion, chiar în ziua de Paști, au fost reținuți de oamenii legii din Moscova, Federația Rusă, în colaborare cu ofițerii din cadrul Direcției Crime Grave a INI.

 Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către Ion Iachimov, șeful Inspectoratului Național de Investigații.

Potrivit lui Iachimov, cei doi tineri suspectați că i-ar fi omorât pe minorii de 15 și 17 ani, la data de 3 aprilie curent, au fost recent reținuți de polițiștii de la Moscova, în colaborarecu ofițerii INI, după ce aceștia ar fi săvârșit un jaf pe teritoriul Federației Ruse.

În prezent se desfășoară procedura de extrădare a celor doi reținuți.

Reamintim că trupurile neînsuflețite a doi minori în vârstă de 15, respectiv 17 ani au fost depistate pe 8 aprilie în fâșia forestieră a satului Cetireni.

Adolescenții au fost omorâți de către doi amici la dată de 3 aprilie, la care au mers în ospeție. După ce au comis crima, cei doi suspecți au dus cadavrele cu căruța în pădure, unde le-au îngropat, iar ulterior au fugit în Federația Rusă.

 

VIDEO // Primele declarații ale tinerilor suspectați de dublul omor de la Ungheni