În subdiviziunile de asistență medicală urgentă din Chișinău, luni, 26 noiembrie, au fost repartizate ambulanțe noi, de tip B. Este vorba despre 36 de unități de transport moderne, de model Mercedes. Prezent la evenimentul de repartizare, premierul Pavel Filip a declarat că Guvernul și-a propus ca serviciul medical de urgență să devină unul calitativ, inclusiv prin dotarea cu ambulanțe moderne, de tip european, transmite IPN.

Premierul a menționat că autoritățile și-au propus ca cei care lucrează în sistemul medical de urgență să aibă parte de locuri de muncă mai confortabile și să lucreze cu plăcere, pentru că ambulanțele sunt parte a locului de muncă. Unitățile de transport sunt procurate din bugetul statului. În paralel, este accesat un credit european din care în curând urmează să fie procurate încă 170 de automobile din aceeași categorie.

„Acest exemplu de investiție pe care îl facem astăzi se încadrează perfect în logica reformelor pe care le facem noi în sistemul de sănătate. Pentru că, pe de o parte, am pornit cu sănătatea publică, acum vorbim despre asistența medicală primară, vorbim despre conceptul reformei spitalicești. Și toate acestea nu vor fi suficient de bune și eficiente dacă nu vom avea dezvoltată infrastructura medicinei de urgență. Aceste ambulanțe moderne ne vor aduce cu un pas mai aproape de medicina calitativă.  Poate vor aduce un pic din Germania, aici în Republica Moldova, luând în considerație marca acestor automobile”, a mai spus premierul.  

Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Silvia Radu, a spus că una dintre cele 36 de ambulanțe va ajunge la Institutul Mamei și Copilului. Celelalte vor fi repartizate în subdiviziunile de asistență medicală urgentă din municipiul Chișinău, unde 96% dintre ambulanțe au termenul de exploatare expirat. Potrivit ministrei, până la sfârșitul anului, în țară va ajunge un lot din ambulanțele care urmează să fie procurate din creditul de 12 milioane de euro, acordat de BERD. Acest fapt va permite înlocuirea a aproape 80% din tot parcul de mașini din dotarea CNAMUP.

Svetlana Gaitur, medic în cadrul Stației de asistență medicală de urgență din sectorul Râșcani, a declarat că autospecialele repartizate astăzi spre gestiune vor face posibilă acordarea asistenței medicale de urgență mai calitativă pentru populație, vor favoriza deservirea calitativă a solicitărilor. Totodată, sunt create condiții mai sigure de transportare a pacientului către unitățile spitalicești  și condiții mai bune de muncă pentru specialiștii care se află în misiune.