Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, a solicitat Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) să stabilească legalitatea activității autobuzului și a firmei care presta serviciul de transport a călătorilor în Italia, implicat în accidentul produs în seara zilei de luni, în Județul Vrancea, din România. Reacția vine după ce Deschide.MD a publicat ieri, în exclusivitate, declarațiile unei victime a accidentului.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici a cerut ca ANTA să stabilească legalitatea activității firmei care presta serviciul de transportare a călătorilor în Italia, dar și să fie făcută o interpelare către autoritățile din România care deservesc drumul respectiv, pentru a stabili starea acestuia la momentul accidentului.

„Este nevoie de raportul Poliției Rutiere din România, referitor la starea tehnică a autocarului, pentru a identifica cauza accidentului, care putea fi o problemă tehnică sau lipsa cauciucurilor de iarnă”, a precizat ministrul. „Totodată, urmează să fie verificat dispozitivul care monitorizează timpul de lucru a șoferilor”, se scrie în comunicat.

Totodată, ministrul a cerut să fie întreprinse  controale riguroase în organizarea activităților de transport rutier și să fie monitorizat periodic modul de prestare a serviciilor de transport.

 „Vă rog să verificați cât mai strict starea tehnică a unităților de transport, care trebuie să corespundă standardelor. Totodată, cer să asigurați calitatea serviciilor prestate de transportatori si să luați măsurile necesare, astfel încât să garantăm securitatea călătorilor. Ministerul Economiei și Infrastructurii elaborează politici, iar ANTA trebuie să vină cu propuneri”, a menționat ministrul.

Potrivit uneia dintre victimile accidentului, făcute în exclusivitate pentru Deschide.MD, în autocarul aflat în gestiunea firmei „MIA TURISM” s-ar fi aflat 12 pasageri, iar nivelul 1 și jumătate din nivelul 2 al autocarului era burdușit cu colete.

Femeia susține că șoferii nu au fost duși pe drumul secundar, unde a avut loc accidentul, așa cum susțin autoritățile de peste Prut, dar că șoferii intenționat au cotit de pe autostradă. Aceasta aținut să menționeze că autocarul se deplasa cu viteză și nu era echipat cu anvelope de iarnă.

„Ei fac cursele Italia-Moldova de mai bine de 20 de ani și șoferii știu drumul, nu au nevoie de GPS. Special au cotit de pe autostradă pe un alt drum secundar pentru că aveau de transmis ceva. În general, traseul lor din Italia spre Moldova, trebuia să fie prin Slovenia, dar ei au luat-o prin Austria. Autocarul este în cartea neagră, după ce nu o singură dată șoferii au comis mai multe încălcări. Chiar au fost prinși cu țigări și alcool de contrabandă în autocar. Recent au fost amendați la intrarea pe autostradă cu 900 de euro, iar amenda au plătit-o cash. Erau trei șoferi, dar nu patru așa cum ar fi fost normal să fie, și conduceau câte șase ore, dar nu patru cum ar fi fost normal, luând în considerație condițiile nefavorabile”, susține victima.

Paula Enache, purtător de cuvânt, Inspectoratul de Poliţie judeţean Vrancea, România, a declarat pentru Publika.MD că pe numele șoferului a fost pornit un dosar, iar el este cercetat în stare de libertate.

"Pe numele conducătorului auto, un bărbat de 31 de ani, din Iaşi, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Totodată, acestuia i-a fost reţinut permisul de conducere pe perioada cercetărilor. Posibilitatea ca acest conducător auto să poată conduce în continuare pe drumurile publice - se poate doar cu acordul procurorului care instrumentează dosarul penal", a menţionat Paula Enache, purtător de cuvânt, Inspectoratul de Poliţie judeţean Vrancea, România.

ppReamintim că accidentul a avut loc în seara zilei de luni, în județul Vrancea, iar în urma acestuia persoană a murit și alte alte șase au fost rănite.

Guvernul de la Chişinău a emis un comunicat în care se menţionează că autorităţile moldovene vor acoperi cheltuielile pentru repatrierea femeii decedate.