Vara trecută, la începutul lunii august, la Soroca au fost descoperite două cadavre carbonizate. Ulterior s-a stabilit că victimele sunt o femei de 42 de ani și fiica ei, de 15 ani. Ambele au fost date dispărute în iulie acelaşi an. Corpurile neînsufleţite au fost găsite într-o fâșie forestieră, la un kilometru distanţă unul de altul. Din fericire, oamenii legii l-au identificat pe făptaş în câteva zile: un tânăr de 22 de ani, cunoscut prin părţile locului ca "David Nebunul". Interogat, el a recunoscut încă o crimă, comisă în 2012, rămasă nedescoperită.

Surse din cadrul Direcţiei crime grave a INI au oferit, sub protecţia anonimatului, amănunte despre modul în care au fost comise cele trei omucideri.

„La 1 august a.c. am fost anunțați că în fâșia forestieră de la marginea traseului Soroca- Florești, între satele Pârlița și Dumbrăveni, a fost depistat un cadavru aflat în putrefacție și parțial carbonizat. Cadavrul era al unei femei de origine romă, în vârstă de 42 de ani, locuitoare a satului Bădiceni, Soroca, despre care se cunoștea că ar fi dispărut în această zonă împreună cu fiica ei de 15 ani, la începutul lunii iunie. Peste trei zile, la o distanță de un kilometru de locul unde fusese găsită prima victimă,  a fost depistat un alt cadavru, tot în stare de putrefacție și, de asemenea, parțial carbonizat. Era vorba de fiica femeii: o fetiță de 15 ani”, a declarat sursa.

Primul suspect a fost David R., un tânăr de 22 de ani, originar din satul Dumbrăveni, după ce telefonul său mobil a în apropiere de locul unde a fost comis dublul omor. Au fost luate în calcul şi declarațiile unor martori care l-ar fi văzut  în acea zi pe porțiunea de drum dintre Pârlița și Dumbrăveni. De asemenea, şi suspiciunile despre implicarea sa într-o altă crimă, comisă în 2012, pe vremea când David R. avea 16 ani. Crimă rămasă nedescoperită, suspectul fiind minor, iar cadavrul nemaifiind găsit.

„Telefonul suspectului era deconectat, dar de pe el au fost făcute mai multe apeluri din proximitatea locului unde au fost depistate cadavrele. Din discuțiile cu oamenii din localitate, am aflat că, în ziua de 2 iulie, acesta s-a deplasat cu automobilul pe drumul dintre localitățile unde au fost găsite cadavrele. Pe 7 august l-am reținut pe suspect și am început a-l audia. Nu a opus rezistență la arest și ne-a povestit în cele mai mici detalii cum a comis dublul omor. Zice că în acea zi se deplasa cu automobilul, când a văzut pe femeie și fiica ei că făceau autostopul. S-a oferit să le ducă cu mașina, iar ele au acceptat și s-au urcat pe bancheta din spate. Pe drum, ele au început a se certa, iar minora l-ar fi lovit în cap cu un borcan. David R. s-a enervat , a frânat brusc și a început a striga la cele două pasagere, iar ele s-au speriat, au ieșit din habitaclu și au fugit într-un lan de porumb de pe marginea drumului. David R. a alergat după ele, dar a ajuns-o din urmă doar pe mamă, pe care a început să o lovească. Femeia și-ar fi cerut iertare și l-a rugat să o ajute să-și găsească fiica, care, de frică, își pierduse urma prin porumb. Au început să o strige, dar minora nu răspundea la chemări”, a precizat sursa.

David R. le-a spus polițiștilor că femeia l-a amenințat că va avea mari problemE din cauza acestui incident și chiar a încercat să sune pe cineva ca să vină în ajutor, iar el s-a speriat.

„El având o figură atletică, i-a aplicat o lovitură puternică în cap și a lăsat-o fără cunoștință în lanul de porumb. Apoi a ieșit la drum, a urcat în automobil și a vrut să plece de la fața locului, dar a observat-o pe minoră și s-a luat după ea. Fetița ar fi început a plânge și a-l implora să n-o omoare, spunându-i că este în stare să facă tot ce-i va cere, doar ca să o lase în viață. David. R a luat-o de mână și a târât-o după el într-o fâșie forestieră din apropiere, unde a întreținut relații sexuale cu minora de 15 ani. După actul sexual, victima a scăpat din mâinile agresorului și a luat-o la fugă. David R. a pornit cu automobilul din urma ei. Când a ajuns-o, a lovit-o cu partea dreaptă a mașinii. Ulterior, a târât-o din nou în aceeași fâșie forestieră, unde a mai violat-o o dată, apoi a lovit-o cu pumnii și a lăsat-o să zacă în iarbă. S-a întors la automobil, a scurs benzină din rezervor, iar apoi a vărasat-o peste victimă și i-a dat foc, după care s-a dus și la locul unde o lăsase pe mama fetiței, pe care, la fel, a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Ne-a spus că atât femeia, cât și fetița, erau încă în viață, se zbăteau când flăcările le-a cuprins corpurile”.

Sursa noastră a ținut să menționeze că David R. era în vizorul poliției  încă de pe când avea 16 ani, după ce o minoră de 15 ani, din localitatea Dumbrăveni, fusese declarată dispărută fără urmă în anul 2012.

„Noi știam că el este vinovat de dispariția minorei, mai ales că se cunoșteau, iar oamenii din sat au văzut fetița ultima data în compania sa, dar nu aveam cum să demonstrăm asta. Cadavrul nu a fost descoperit, iar el avea pe atunci 16 ani, era minor și nu l-am putut audia, căci tatăl său se implicase. Însă, după ce a recunoscut dublul omor din vara trecută, l-am adus la aceea că a recunoscut că a omorât-o și ne-a povestit cum s-a întâmplat și unde a ascuns cadavrul.  Cum l-am făcut să recunoască asta? Simplu: el a început să ne spună că, după ce a dispărut fetița în 2012, în fiecare an, în lunile iunie-iulie, are probleme de ordin psihologic. Este urmărit de ghinion, are coșmaruri, i se întunecă în fața ochilor, are amețeli și nu este conștient de acțiunile care le face. Se simte bântuit și urmărit. I-am zis că i-ar fi mai ușor pe suflet, dacă și-ar recunoaște vina și ar povesti cum s-a întâmplat totul. Noi intuiam că el a violat-o înainte de a o omorî, însă David R. zice că a întâlnit-o pe drumul dintre satele Vădeni și Dumbrăveni. El era cu bicicleta, iar ea merge pe jos. David R. i-a propus să urce pe bara bicicletei și să meargă împreună, iar pe drum i s-a rupt roata din față, iar cu furca bicicletei a nimerit în ochiul fetiței. Ea a decedat, iar el s-a speriat și nu știa ce să facă. A luat cadavrul în brațe și l-a aruncat într-un iaz din apropierea satului. Lacul era invadat de stuf, iar David R. ne-a spus că el știa că în fiecare an, toamna, oamenii din sat dau foc la stuful de pe iaz. El se gândea că poate cadavrul nu va fi găsit până atunci, iar când se va incendia stuful, va arde și cadavrul. Ne-am dus la locul unde ne-a arătat David R. că aruncat cadavrul și am găsit fragmente de oseminte umane”.

Solicitat telefonic, Serghei Cibotari, șeful Procuraturii Soroca, a declarat pentru Deschide.MD că dosarul se află pe ultima sută de metri și urmează să fie trimis instanței de judecată.

„Nu vă pot spune mai multe detalii despre acest caz, deoarece tine de secretul urmăririi penale. Inculpatul este deținut în prezent în pușcăria de la Rezina, iar procurorii vor cere instanței detenție pe viață pentru acesta,” a declarat Cibotari.

Oamenii din localitate susțin că David R. este cunoscut în localitate ca "David Nebunul", iar problemele i s-ar trage de la bunelul său, şi el  cu apucături perverse.