Cinci minori cu vârstele cuprinse între 15 și 17 ani, originari din capitală, a fost reținuți de poliţiştii sectorului Centru, fiind suspectați că ar fi răpit un automobil de marca Mazda din curtea unei case de pe strada Malina Mică, dar și piese de schimb de la o stație de dezasamblare auto și dintr-un depozit din cartierul Telecentru.

Forțele de ordine au fost alertate de către proprietarul automobilului, ulterior fiind identificați făptașii, iar automobilul a fost depistat în orașul Ialoveni.

În alte două cazuri, polițiștii au fost alertați de către proprietarul unei stații de dezasamblare auto  amplasată pe strada Sprâncenoaia, și proprietarul unui depozit  de pe str. Miorița, precum că persone necunoscute care ar fi pătruns prin acces liber, au sustras mai multe piese auto, și alte bunuri, cauzând o pagubă estimată la 19 000 lei.

Suspecții au fost identificați în scurt timp, iar în cadrul audierilor preliminare aceștia și-au  recunoscut vinovăţia.

Minorii sunt cercetați penal în stare de libertate pentru răpirea unităţii de transport și furturi, infracțiuni pentru care legislația penală în vigoare prevede amendă de la 29 000 la 67 500 lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.