Primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a convocat astăzi o ședință de lucru cu managerii întreprinderilor municipale, unde au fost prezentate informații privind realizarea Planului de activitate pentru anul 2018.

În cadrul discuțiilor, Ruslan Codreanu le-a solicitat conducătorilor de întreprinderi să revadă modul funcționare a entităților pentru a crește nivelul de prestare a serviciilor și a înregistra venituri. „La capitolul eficiență, transparență, inclusiv a condițiilor de activitate pentru angajați sunt mari rezerve. Întreprinderile municipale sunt agenți economici, pe anumite domenii chiar monopoliști, iar pe de altă parte înregistrează indicatori negativi” a menționat edilul capitalei.

Astfel, în termen de 3 săptămâni, managerii întreprinderilor municipale urmează să prezinte un plan de reorganizare, iar soluțiile și măsurile întreprinse vor fi prezentate în cadrul ședințelor publice de la Primărie.

De asemenea, conducătorii structurilor municipale au fost atenţionaţi despre obligativitatea utilizării platformei electrice MTender, pentru a spori transparența achizițiilor publice, a combate concurența neloială şi a creşte eficienţa gestionării banilor publici.