Familia președintelui Academiei de Științe a obținut în 2017 venituri de aproape 1 milion 400 de lei, cel puțin acest lucru reiese din declarația de avere pentru anul trecut.

Potrivit documentului, în anul 2017, familia Duca a obținut acești bani de la locul de muncă de bază - președinte al Academiei, soția - Universitatea Academiei de Științe, dar și din activitatea didactică. 

Duca mai deține, o casă de locuit, o vilă - în dreptul căreia scrie teren pentru vilă, asta deși într-o investigație Crime Moldova este filmată vila președintelui Academiei de Științe, care este finisată. Totuși Gheorghe Duca scrie în dreptul acesteia un preț de 12 500 de euro. La capitolul imobile mai sunt scrise în declarație o casă de locuit, un garaj și o „altă avere imobilă”.

Familia academicianului mai are un automobil Hyundai Santa Fe și șase conturi de bancare de: 18918 EUR, 9138 EUR, 4070 USD, 45148 MDL, 701 MDL, 3212 MDL. 

Declarația de avere integrală pentru anul 2017 o puteți vedea mia jos:

Președintele Academiei de Științe Gheoghe Duca, care anterior era membru al Guvernului a participat la ultima ședință a Cabinetului de Miniștri în luna februarie 2018, după ce Executivul a aprobat astăzi trecerea Universității Academiei de Științe a Moldovei și al Liceului Academiei de Științe a Moldovei în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Anterior Procuratura Anticorupție a dechis mai multe dosare penale pe numele lui Gheorghe Duca, şi soţia sa, academiciana Maria Duca pentru încasarea de salarii ilegale.

Decizia a fost luată după ce vicedirectorul Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare, Ilie Donică, a depus o cerere în acest sens în care spunea că Duca trebuie să fie tras la răspundere penală pentru faptul că primește salarii fără a se prezenta la locurile sale de muncă.