Un marfar a luat foc azi-dimineaţă în preajma satului Buciumeni, raionul Ungheni. La faţa locului au intervenit patru autospeciale ale pompierilor. Nu există victime.

Incidentul s-a produs în jurul orei 10:45.

Solicitată telefonic, Liliana Pușcașu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații Urgente, a declarat pentru Deschide.MD că este vorba despre un tren marfar de pe ruta Ungheni-Bălți, iar flăcările au afectat două locomotive ale garniturii.

„Apelul la serviciul 112 a fost înregistrat la ora 10:45, iar la fața locului s-au deplasat patru autospeciale. În jurul orei 12:14 minute, pompierii au reușit să lichideze incendiul. Flăcările au afectat două locomotive, iar alte 75 de vagoane au fost salvate de pompieri. În urma acestui incident nu au fost înregistrate victime,” a precizat Pușcașu.

Potrivit Elizei Botnari, purtătorul de cuvânt al CFM, trenul se deplasa cu vagoane goale, iar incidentul a avut loc pe tronsonul Pitești - Stolniceni, în regiunea stației Buciumeni,din Ungheni. 

„La fața locului s-au deplasat responsabilii de la CFM, iar pe acest caz a fost deschisă o anchetă internă, care urmeaza să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului”, susține Botnari.

Experții din cadrul IGSU urmează să stabilească cauzele producerii incendiului, preliminar însă se ia în calcul versiunea că flăcările ar fi izbucnit din cauza unei defecțiuni la motorul uneia dintre locomotive.