Geamurile de la două troleibuze au fost distruse, după ce persoane necunoscute ar fi tras cu o armă pneumatică în direcția acestora, dintr-un automobil. Incidentul a avut loc cu puțin timp în urmă, pe bulevardul Renașterii, din sectorul Râșcani al Capitalei.

Imaginile cu geamurile stricate ale torleibuzelor au fost postate pe Facebook de către activistul civic, Mihail Bagas.

Solicitat telefonic, Mihail Bagas a declarat pentru Deschide.MD că se afla prin preajmă când a văzut că cele două troleibuze erau oprite pe marginea carosabilului, iar el s-a apropiat să vadă ce s-a întâmplat.

„Persoanele de la fața locului mi-au spus că în timp ce troleibuzele se deplasau, cineva dintr-o mașină a tras dintr-o armă pneumatică în direcția acestora”, a precizat Bagas.

La fața locului a fost chemată poliția pentru a documenta cazul și a stabili toate circumstanțele, dar și identitate persoanelor care se fac vinovate.