Două cadavre au fost descoperite pe parcursul zilei de ieri în raionul Orhei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, înecat în apele râului Răut, iar altul de 60 de ani a fost găsit strangulat în propria casă.

 Solicitată telefonic, Mariana Bețivu, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, a declarat pentru Deschide.MD că prima descoperire macabră a avut loc în jurul orei 10:13, în apropiere de localitatea Brăviceni.

„O persoană a apelat la poliție și a anunțat că a observat cadavrul unui bărbat plutind pe apele râului Răut. La fața locului s-a deplasat grupa operativă din cadrul IP Orhei și un medic  legist, care au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani, originar din localitatea Clișova, Orhei. Pe suprafața cadavrului, preliminar, nu au fost găsite semne de moarte violentă”, susține Bețivu.

În cel de al doilea caz, înregistrat tot ieri, este vorba despre un bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea Biești, Orhei, care a fost găsit strangulat la domiciliu.

Ca și în primul caz, medici ilegiști nu au găsit semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, astfel se examinează versiunea că ar fi vorba despre o sinucidere.

Oamenii legii cercetează ambele cazuri pentru a stabili toate circumstanțele în care au decedat cei doi bărbați.