Guvernul va pune în aplicare decizia Curții Constituționale care se referă la măsura preventivă „obligaţia de a nu părăsi ţara”. După adăugarea încă a unui articol în Codul de Procedură penală, nu va putea fi aplicată măsură preventivă pentru o perioadă mai mare de 12 luni dacă persoana nu a comis o infracțiune care se pedepsește cu închisoarea pe un termen de cel mult 12 ani.

Într-o Hotărâre de Guvern care va fi pus mâine pe masa Cabinetului de Miniștri se menționează că „Articolul 178 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova se completează cu încă un aliniat care va avea următorul cuprins: „Măsurile preventive prevăzute la alin.(1) şi (2) pot fi dispuse pe un termen de cel mult 12 luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani”

În același document se mai spune că în cazul în care peroana a comis o infracțiunea care se pedepsește cu închisoare mai mult de 12 ani atunci „interdicția de a părăsi țara” va putea fi aplicată pe un termen de până la 24 de luni.

Această modificare vine după ce Curtea Constituţională a acceptat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 178 alin. (3) din Codul de procedură penală. În iulie 2018 Înalta Curte a constatat neconstituţionalitatea omisiunii de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura preventivă „obligaţia de a nu părăsi ţara”.

Vezi mai jos documentul integral: