Fostul pretor al sectorului Ciocana nu este de acord cu demiterea sa din funcție și încearcă să revină la muncă prin intermediul instanței de judecată. Asta după ce primarul Ruslan Codreanu a concediat-o pe Galina Bostan pentru a doua oară în acest an, în urma repunerii în funcție a fostului pretor printr-o decizie de judecată.

Fostul pretor a atacat în instanță ordinul primarului Codreanu, prin care a fost eliberată din funcția de pretor. Potrivit avocatului Galinei Bostan, clienta sa a fost numită în funcția de pretor pe 11 octombrie 2007, cu exercitarea atribuțiilor de serviciu din data desemnării în condițiile art. 59 din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală.

În apărarea sa, fostul pretor spune că din data desemnării în funcția de pretor al sectorului Ciocana și pe tot parcursul activității în funcția deținută și-a exercitat atribuțiile de serviciu în limitele competenței, în mod conștiincios și în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare, Regulamentul de organizare și funcționare a preturii și cele încredințate de către autoritatea reprezentativă și executivă publică locală, și alte acte normative.

Bostan adaugă că pe parcursul activității, față de ea nu au fost aplicate sancțiuni în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu în funcția de pretor al sectorului Ciocana, mun. Chișinău.

Cu toate acestea, pe 15 martie 2018, Ruslan Codreanu a emis dispoziția nr. 129-dc prin care a dispus eliberarea reclamantei din funcția de pretor al sectorului Ciocana, conform prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2006 cu privire la funcția și statutul funcționarului public, art. 86 alin. (1) Codul Muncii și obligarea Preturii sectorului Ciocana la calcularea definitivă a salariului, cu achitarea indemnizației în mărime de 2 salarii de funcție.

Într-un final instanța a decis ca cererea de chemare în judecată depusă de Galina Bostan împotriva primarului Ruslan Codreanu să fie respinsă ca fiind nefondată.

Amintim că pe 8 iunie 2018, instanța de judecată a restabilit-o pe Galina Bostan în funcția de pretor al sectorului Ciocana al Capitalei, după ce în luna martie a fost demisă de Silvia Radu. Ulterior, actualul primar Ruslan Codreanu a mai emis o dispoziți de concediere a pretorului.