Multe dintre vinăriile din Republica Moldova își maturează vinurile în amfore. Amforele nu sunt acele vase simetrice din antichitate care se întrebuințau la depozitarea și transportarea vinului, uleiurilor sau grânelor. Cele moderne sunt niște vase uriașe, construite din beton și finisate în interior cu materiale compatibile păstrării vinului. Aceste vase imense au o capacitate de până la 50 de tone și se află în beciuri sau pavilioane speciale. Vinăria Chateau Bauer care se află în satul Răscăieți, raionul Ștefan Vodă deține, într-un pavilion imens, 21 de amfore fiecare cu o capacitate de 50 de tone. Proprietarii au căutat să confere acelui loc un aspect mai special folosind pictura murală. Pentru a materializa planurile artistice, l-au invitat pe grafferul Dmitri Potapov.

Autorul unui reportaj foto publicat pe restart.blog, scrie că la Chateau Bauer l-am întâlnit pe Dmitri Potapov stând pe niște schele și pictând un chip care îl deslușeai ca fiind al unei femei. Semiîntunericul din pivniță era străbătut de lumina palidă a becurilor. Lângă Potapov mormăia o muzică jazz, iar jos lângă schele dormea câinile lui, un bulldog francez tupilat pe o bucată de pufoaică la gura unei amfore, lângă o mulțime de cutii cu vopsele de toate culorile.

Cele 21 de amfore se află pe trei rânduri. Artistul spune că fiecare rând va avea o realizare artistică anume.

„Conceptul meu este să fac trei linii tematice, pe un rând vor fi personalitățile culturii noastre din secolul XX, pe rândul din mijloc vor fi imortalizate picturi legate de istorie și tradiție cum ar fi luptele dintre moldoveni și turci sau lucrările agricole, iar ultimul rând va fi dedicat personajelor literaturii și eroilor din basmele populare", explică Dmitri Potapov.

Autorul reportajului spune că a privit spre schița la care lucrează artistul și nu am putut desluși personajul care este în proces de redare.

 

„Cine fură caii? Corect, țiganii! Ce film frumos despre țigani am avut? „O șatră urcă la cer". Asta e Svetlana Toma!" a explicat artistul.

La stânga de amfora cu actrița basarabeancă Svetlana Toma sunt alte trei chipuri ale culturii noastre: Constantin Brâncuși, Grigore Vieru și Maria Bieșu. Culorile arzătoare, picturile murale, amforele imense, industrialismul sovietic, toate produc o atmosferă suprarealistă.

Artistul în primă etapă face conturul desenului apoi lucrează după el. De fapt, lămurește Potapov, compoziția este construită direct pe perete. Nu există o imagine prestabilită a rezultatului final. Compoziția se crează în procesul lucrului.

„Eu iau direcția, ideea și spațiul unde se întâmplă procesul și încep să lucrez. De ce am acceptat acest proiect? Pentru că există o dificultate din punctul de vedere al obiectului și al spațiului, iar asta a funcționat ca o provocare", a zis Potapov.



Un alt motiv pentru care artistul a acceptat provocarea de a picta amforele este experimentul. Aici are posibilitatea să încerce niște idei tehnice pe care nu le-a aplicat în alte părți.

Este vorba în primul rând despre integrarea spațiului într-un concept artistic unic. Apoi este vorba despre tehnica de lucru asupra desenului – abundența de detalii sau lipsa acestora, realismul sau fuga de realism, adaptarea la spațiu.

Unul dintre scopurile lui Potapov a fost de a crea o expoziție permanentă în cadrul unui spațiu nonconformist. Artistul nu crede că va ajunge vreodată expus într-o galerie propriu-zisă. Asta ar fi o șansă de a avea o expoziție.

Artistul are libertatea absolută de a alege personajele și compoziția. Implicarea celor care au comandat lucrarea este nulă. De ce este bine asta, întrebați-i pe artiștii care au de furcă cu comanditari care vor să-și impună viziunea artistică, motivând că așa e frumos.

„Eu am decis că voi alege personajele care-mi plac mie și le voi face așa cum vreau eu. Aici am libertatea absolută. Aici îmi cizelez propriul stil, în sens că învăț să desenez. De asta am și acceptat provocarea", a zis Potapov.

Unul dintre fragmentele impresionează în mod special. Este vorba despre o scenă de bătălie. Ambii luptători au fost pictați pe câte o amforă, unul în fața altuia, luptând cu săbiile, înveșmântați în armură, încât puteai să simți mișcarea corpurilor lor. Tensiunea este amplificată de simbioza culorilor aprinse.

Pe toată durata lucrărilor Potapov a făcut naveta până la Răscăieți din satul vecin, Răscăieții Noi. Lucrul începea dimineața la opt și se termina seara târziu. Pentru a termina o lucrare i-a luat două zile, o zi de muncă a durat între 12 și 14 ore.

„Pe Bieșu am mai pictat-o într-un stil de trafaret, în stilul placatelor obey giant, artdeco ai anilor 20. Aici vreau să o fac un pic altfel. În condițiile de aici eu decid ce contează. Uneori decid în detrimentul opiniei mele. De exemplu, mie nu-mi place de Vieru, dar consider că el a avut un rol important pentru propagarea limbii române în Republica Moldova, de aceea el se va regăsi pe amfore. Eu nu pot să-i ascult pe Aldea-Teodorovici, nu este muzica mea cu siguranță, însă ei contează", a spus Potapov.

„O Șatră urcă la cer", e un film care dăinuie, de el îl voi lega și pe Eugen Doga.

Ceea ce a învățat la Chateau Bauer este experiența, și ea contează în ultimă instanță. Provocarea pentru el a fost să stoarcă tot ce a putut din tema culturii naționale și asta să fie făcut prin intermediul diverselor tehnici. Artistul spune că nu ar fi acceptat niciodată această provocare dacă nu i s-ar fi oferit libertatea de creare.

Pentru Popapov satisfacția lucrului bine făcut contează mai mult decât laurii. Cugetările artistului sunt simple, în procesul de creație este importantă autenticitatea și originalitatea, acel ceva ce îl face pe creator distins de ceilalți meseriași.

„Oamenilor le place ceea ce fac eu. Eu le voi oferi mijlocul de aur, nu voi oferi hipertalentul unui artist mare, pentru că eu nu am acest talent, dar nici euroreparație nu voi lăsa în urma mea", a concluzionat Potapov, mângâind pe cap bulldogul francez pe numele Rody, pe care îl ținea în brațe.