UPDATE (15:05) Automobilul de model Mecedes ML, furat noapte din garajul unui bărbat din Criuleni, de minorul de 13 ani, a fost găsit cu puțin timp în urmă. Acesta a fost abandonat în localitatea Greblești, din raionul Strășeni. Adolescentul nu era la fața locului, iar oamenii legii interprind acțiuni pentru a stabili unde este minorul.

La numai 13 ani şi în mai puţin de 24 de ore, a furat o bicicletă, un automobil Skoda, la Orhei, o mașină de teren Mercedes ML, la Criuleni, iar în cele din urmă a reuşit să comită un accident rutier, de astă dată la Chişinău. Isprăvile elevului din clasa a şaptea a şcolii din Brăviceni, Orhei, au pus pe jar poliția din Criuleni și Orhei, echipele mobile ale Inspectoratului Național de Patrulare, Secția accidente rutiere din Capitală și Direcția Crime Grave a Inspectoratului Național de Investigații.

Mai bine de un an, minorul a săvârşit mai multe infracțiuni, între care: furturi din locuințe, furturi de biciclete și motociclete, dar și din alte unități de transport.

Numai pe parcursul zilei de ieri, cel în cauză a furat din localitatea sa de baștină o bicicletă, apoi l-a deposedat pe un consătean un automobil de model Skoda Fabia, pe care l-a abandonat ulterior pe acostament, pe traseul R-6.

Ajuns la Micleușeni, Criuleni, adolescentul a dat buzna, în toiul nopții, într-un garaj, de unde a urcat la volanul unei mașini de teren de model Mercedes ML și a plecat într-o direcție necunoscută.

Diana Maxim, ofițerul de presă al IP Criuleni, a declarat pentru Deschide.MD că proprietarul Mercedes-ului a alertat poliția azi-dimineaţă, la  6:00, în legătură cu dispariția vehiculului. Ulterior, oamenii legii au stabilit că automobilul a ajuns la Chișinău, unde a fost implicat într-un accident rutier, la intersecția străzii Armenească cu strada Mitropolit Vaarlam.

„Accidentul a avut loc în jurul orei 07:00 și a fost unul neînsemnat. Mercedesul, după ce s-a deplasat neregulamentar, a lovit ușor un automobil de model Mitsubishi, iar şoferul a dat bir cu fugiții”, a declarat Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei.

Potrivit unor surse ale portalului Deschide.MD, apropiate anchetei, făptașul a fost identificat imediat după ce a fost anunțat în căutare Mercedesul. În baza informațiilor operative, oamenii legii au stabilit legătura de cauzalitate dintre automobilul Skoda, furat ieri de la Brăviceni, și Mercesul subtilizat astă-noapte.

Martorii oculari au declarat că la volanul mașinii de teren se afla un copil, iar oamenii legii și-au mobilizat forțele și, în cooperare cu Inspectoratul Național de Patrulare, Direcția crime grave a INI, au pornit pe urmele făptaşului. Automobilul a fost depistat pe camerele de supraveghere pe Calea Orheiului spre Stăuceni.

Potrivit lui Oleg Cociorvă, șeful de post din Brăviceni, minorul nu este la prima abatere de la lege: anterior a fost implicat în mai multe furturi din localitate, dar nu poate fi reținut din motiv că este minor.

„Nu o singură dată am avut discuții cu el, au lucrat și psihologii, și cei de la Asistența Socială, dar nimic... Se liniștește o perioadă, apoi se apucă din nou de șotii. Nici părinții nu-i pot face nimic. Când comite câte o infracțiune, împreună cu părinții umblăm și-l căutăm...” susține Cociorvă.

Șeful de post ne-a mai declarat că minorul este clasa a 7-a și nu provine dintr-o familie social vulnerabilă.

„Părinții cresc animale, au pământuri pe care le lucrează, tatăl lucrează în construcții, iar fratele mai mare este plecat la muncă peste hotare. Băiatul are o soră mai mică, în vârstă de 11 ani, care învață la o școală de sport la Chișinău. Ea este altfel, practică luptele și are mențiuni atât la nivel raional, cât și la cel republican”, a mai adăugat Cociorvă.

Oamenii legii întreprind acțiuni pentru a stabili locul aflării minorului și pentru a-i întoarce proprietarului mașina de teren.