Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali români din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiță au depistat un bărbat cu dublă cetățenie, bulgară și Republica Moldova, care a încercat să introducă ilegal în România 245 litri de motorină.

În data de 24 octombrie, în jurul orei 09:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, Ș.A., în vârstă de 57 de ani, cu dublă cetățenie bulgară și Republica Moldova, la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor marca Mercedes și o semiremorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova, scrie bzi.ro.

"În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, echipa comuna de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit ascunsă în diferite locuri ale semiremorcii, într-un rezervor suplimentar artizanal și în rezervorul pentru aditivi, cantitatea totală de 24.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii întregii cantități de carburant descoperită, în valoare totală de 1.200 lei, sancționarea contravențională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei, precum și indisponibilizarea automărfarului până la plata amenzii.