Poliția vine cu o nouă ipoteză despre cadavrul femeii descoperit în această dimineață pe traseul republican R-6, între localitățile Prepelița și Mihailovca, din raionul Sângerei. Aceasta nu a fost lovită de niciun automobil, așa cum ne fusese declarat anterior.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Sângerei, Lilia Harea, a revenit cu un apel telefonic la redacție și ne-a comunicat că:

„Cadavrul victimei a fost supus unei expertize medico-legale, în rezultatul căruia s-a stabilt  că moartea acesteia nu a survenit din cauza unui accident rutier. Femeia ar fi decedat din cauza unui atac cardiovascular și suferea de ciroză acută”, a precizat Harea.

Anterior, în baza informațiilor preliminare, se vehicula ipoteza că femeia de 60 de ani ar fi decedat după ce a fost lovită de un automobil, iar șoferul ar fi fugit de la fața locului.