O navă sub pavilion moldovenesc cu 1,4 tone de cocaină la bord a fost reținută în acest weekend în Spania, în apropierea insulelor Canare. Remorcherul de model ”Breath” a fost înregistrat provizoriu în Registrul de stat al navelor al Republicii Moldova, iar până la incident se afla în procedură de perfectare a documentelor pentru înregistrare permanentă, comunică MOLDPRES.

Solicitat de Agenţie, şeful Căpităniei Portului Giurgiuleşti, Victor Andruşca, a specificat că nava aparţinea unui agent economic din Georgia şi avea un echipaj format din cetățeni ai Turciei, Bulgariei, Ucrainei și Georgiei.

“La momentul înregistrării provizorii a navei, instituțiile de resort au verificat istoria acesteia, identitatea armatorului și, datorită lipsei suspiciunilor, vasul a fost acceptat spre înregistrare provizorie, urmând ca documentele să fie examinate înainte de înregistrare permanentă de către organele de resort ale R. Moldova. Totodată, în conformitate cu prevederile tratatelor internaționale din domeniul transportului maritim, în cazul infracțiunilor penale la bordul navelor este aplicată legislația statului riveran, statului port, statului pavilion sau statului a cărui cetățenie o deține echipajul. În cazul dat, nava se afla în apele teritoriale ale Spaniei (Insulele Canare), care în situația dată se consideră în calitate de stat riveran și stat port, respectiv, în cazul dat va fi aplicată legislația acestui stat”, a spus Andruşca.

El a precizat că conducerea portului Giurgiulești ține legătura cu autoritățile spaniole, proprietarul și operatorul navei. ”Republicii Moldova nu i se vor aplica careva sancțiuni pe plan internațional drept rezultat al reţinerii navei în Spania, datorită faptului că statul-pavilion nu duce răspundere pentru activitatea comercială a armatorilor navelor sub pavilionul său”, a adăugat acesta.

Şeful Căpităniei Portului Giurgiuleşti, a mai comunicat că înregistrarea navei reţinută în Spania va fi suspendată şi vasul va fi radiat din Registrul de stat al navelor al Republicii Moldova.

Potrivit presei spaniole, vasul sub pavilion moldovenesc, cu 10 membri ai echipajului la bord, a pornit din Turcia spre America de Sud şi a fost reţinut în cadrul unei operațiuni comune a ofițerilor de poliție și a marinei spaniole. La bordul remorcherului au fost depistate pachete de cocaină a câte 30 kilograme fiecare. Baloții erau legați între ei, pentru a fi aruncați în apă în caz de urgență.